luni, 22 august 2016

SUFLETUL EVLAVIOS TREBUIE SĂ RÎVNEASCĂ DIN TOATE PUTERILE SALE LA UNIREA CU CRISTOS PRIN SFÎNTA CUMINECĂTURĂ





Glasul ucenicului


1. Cine-mi va da mie ca să te aflu, Doamne, -să-mi deschid sufletul faţă de tine, să mă desfăt cu tine după pofta inimii mele, şi mai mult nimeni să nu mă defaime (Cînt 8, 1)? Şi nici o făptură să nu mă stînjenească şi să nu mă mai privească, ci doar Tu singur să-mi vorbeşti şi eu ţie: aşa cum cei ce se iubesc îşi vorbesc în patru ochi şi cum prietenii cei apropiaţi sînt împreună. Aceasta mi-e dorinţa, acesta mi-e dorul, să mă pot uni cu tine întru totul, iar inima să mi-o pot dezlipi de tot ceea ce este pămîntesc şi să învăţ, prin sfînta Împărtăşanie şi prin deasa celebrare a sfintei Liturghii, să preţuiesc desfătarea celor cereşti şi eterne. Ah, Doamne, Dumnezeul meu, cînd va veni şi pentru mine ceasul să fiu cu totul unit, cu totul contopit cu tine, să pot uita cu desăvîrşire de mine? Tu în mine şi eu în tine: una să fim pentru totdeauna.






2. Cu adevărat Tu eşti iubitul meu, ales dintr-o mie (Cînt 5, 10) şi sufletul meu se desfată petrecînd în lăcaşul tău, zi de zi, o viaţă întreagă. Cu adevărat Tu eşti limanul odihnei mele, locul unde aflu pacea fără de asemănare şi tihna fără pereche: în afara ta totul nu e decît caznă, amărăciune şi suferinţă nesfîrşită. Cu adevărat Tu eşti Dumnezeul ascuns (Is 45, 15) şi nu ai nimic de-a face cu cei nelegiuiţi, căci stai de vorbă cu cei smeriţi şi cu cei curaţi la inimă. O, cît de dulce e spiritul tău, Doamne (Înţ 12, 1), Tu care, spre a-ţi arăta bunătatea faţă de fiii tăi, ai binevoit să-i întremezi cu o Pîine coborîtă din ceruri! Cu adevărat, este vreun popor mare de care dumnezeirea să fie aşa de aproape cît de aproape este de noi Domnul Dumnezeul nostru? (Deut 4, 7 ). Tu eşti aproape de toţi cei ce se încred în tine, dăruindu-te lor zilnic ca hrană şi desfătare, mîngîindu-i şi înălţîndu-le inimile către ceruri.


3. Care obşte de pe lume s-ar putea asemui, ca vrednicie, cu poporul creştin? Şi care dintre făpturile pămîntului ar putea fi mai fericită decît creştinul evlavios în a cărui inimă se coboară, precum un mire, Domnul însuşi, hrănind-o cu iubire, din Trupul gloriei sale? O, har negrăit, vrednicie fără seamăn, iubire nemărginită, împărtăşită doar omului! Dar cum să-i mulţumesc Domnului pentru acest har, pentru această dragoste neţărmurită? Nimic n-aş putea dărui mai potrivit decît inima mea, jertfind-o cu totul lui Dumnezeu, contopind-o cu totul întru El. Atunci fiorul fericirii va face să tresalte adîncul inimii mele, cînd sufletul îmi va fi cu desăvîrşire unit cu Dumnezeu. Domnul atunci îmi va spune: "Dacă tu vrei să fii cu mine, voinţa mea e să rămînem împreună". Iar eu voi răspunde: "Binevoieşte, Doamne, să rămîi cu mine, căci vreau din toată inima să fiu cu tine; singurul meu dor este să fiu cu tine; singurul meu dor este să fiu, din toată inima mea, una cu tine".




Imitaţiunea lui Cristos
Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar
Capitolul XIII

joi, 30 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos



Ziua a treizecea
Cele trei Inimi
Să terminăm sfintele noastre exerciţii, suflet creştin, printr-o meditaţie asupra frumuseţilor pline de măreţie ale Inimii lui Isus, Mariei şi Iosif. Un triplu noian de perfecţiuni şi de bogăţii! Inimi strâns unite una cu alta!Priviţi-le la Betleem, în Egipt, la Nazaret. Ele aveau absolut aceleaşi gânduri şi aceleaşi sentimente, aceleaşi gusturi şi aceleaşi aspiraţii.
Ah, nu, niciodată nu va fi între trei inimi o înţelegere aşa de perfectă, o simpatie mai adâncă, o asemănare aşa de exactă. Dacă s-a spus despre cei dintâi creştini că nu aveau decât o inimă şi un suflet - Cor unum et anima una - cu atât mai mult se va spune acest lucru despre unicul Fiu al Mariei, despre Preasfânta Sa Maică şi despre scumpul Său tată purtător de grijă! Aceste trei inimi erau contopite în una: Consumati in unum. Erau trei Inimi din cele mai desăvârşite! Inima lui Isus este Inima unui Dumnezeu,Tabernacolul în care sălăşluieşte Maiestatea Celui Preaînalt. Inima Mariei este leagănul iubirii, în care un Dumnezeu Prunc s-a odihnit, şi izvorul curat şi rodnic din care El şi-a luat viaţă. Şi inima Sfântului Iosif, câte virtuţi, câte merite, câte desăvârşiri nu va fi câştigat ea timp de 30 de ani de contact şi de viaţă intimă cu Preasfânta Inimă a lui Isus!? El putea să spună pe drept cuvânt, ceea ce obişnuiesc să spună sufletele râvnice: «Eu posed oricând şi duc în orice loc şi pe Dumnezeul inimii mele şi Inima Dumnezeului meu».
În sfârşit, erau trei Inimi din cele mai iubitoare. Ele L-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât toţi sfinţii împreună. Ele ne iubesc şi pe noi mai mult decât toţi aleşii din cer. Nimeni nu este exclus, fie bogat sau sărac, fie drept sau păcătos. Fiecare din noi are un loc în aceste Inimi ce ard necontenit de dragoste. Ele ne iubesc în bucuriile şi-n mâhnirile noastre, în izbânzile şi-n lacrimile noastre. Ele ne iubesc cu înfocare, ne iubesc totdeauna, în viaţă şi în moarte.
Suflete creştin, ceea ce a unit Dumnezeu, spune Mântuitorul, să ne ferim de a despărţi noi. Dumnezeu a unit în chip strâns Inimile lui Isus, a Mariei şi a lui Iosif şi să nu le deosebim nici noi una de alta în iubirea noastră. Adorând Preasfânta Inimă a lui Isus, să cinstim şi să binecuvântăm şi Sfintele Inimi a Mariei şi a lui Iosif pentru că ele ne iubesc cu înfocare. Să le chemăm într-ajutor cu încredere şi să spunem deseori:
- Isuse, blând şi smerit cu Inima, fă inima noastră asemenea cu inima Ta.
- Inimă Neprihănită a Mariei, Inimă asemenea cu cea a lui Isus, roagă-te pentru noi!
- Inimă a lui Iosif, totdeauna credincioasă lui Isus şi Mariei, mijloceşte pentru noi.
Şi când va ajunge şi pentru noi clipa cea de pe urmă, când sufletul va trece din lăcaşul acesta în sălaşurile veşnice, ultimele noastre cuvinte să fie aceste nume scumpe pentru buze şi pentru inimă.
Isuse, Marie, Iosife!

Pildă

O, doamnă evlavioasă, care a murit în 1860 la vârsta de 32 de ani, avea o deosebită evlavie către Preasfintele Inimi ale lui Isus, Mariei şi Iosif. Ea simţea o deosebită plăcere de a chema în ajutor, deseori, numele Sfintei Familii şi de a face şi pe copilaşul ei să le gângăvească, pe când îl ţinea pe genunchii săi. Atât în bucuriile cât şi în necazurile ei, nu mai înceta să repete aceste sfinte nume: Isuse, Marie, Iosife! De multe ori cei din juru-i o vedeau vărsând lacrimi de dragoste, în timp ce buzele ei şopteau şi gustau aceste Nume binecuvântate. Era atunci într-un fel de extaz şi inima ei se înflăcăra pentru Sfânta Familie, pe care, după cum spunea dânsa, voia să o iubească în numele tuturor inimilor. în cele din urmă se îmbolnăvi. în decursul bolii sale, care fu de lungă durată şi dureroasă, exclamă deseori: "Isuse, Marie, Iosife, când voi fi suferit de ajuns, chemaţi-mă la voi!".
La sfârşit, aproape nemaiputând să vorbească, nu mai şoptea decât un singur Nume: Isuse! Isuse!Aceasta era ultima ei mângâiere, singurul ei strigăt de nădejde şi de rămas bun. în cele din urmă, după un lung martiriu, îşi dădu sufletul liniştită, cu mâna pe capul copilului pentru a-l binecuvânta, cu ochii spre cer şi cu numele lui Isus pe buze. O, ce frumoasă şi preţioasă moarte! O, nume în veci binecuvântate ale lui Isus, Mariei şi Iosif! O, Inimi înflăcărate de dragoste şi de iubire!

Rugăciune

- Isuse, Marie, Iosife, vouă vă dăruiesc inima mea şi sufletul meu.
- Isuse, Marie, Iosife, ajutaţi-mă în cea din urmă luptă cu moartea.

- Isuse, Marie, Iosife, în pace cu voi să-mi dau sufletul meu. Amin.




marți, 28 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos




Ziua a douzeci şi opta
Preasfânta Inimă a lui Isus şi Franţa
Dumnezeu iubeşte pe francezi, zicea Sfântul Grigore de Tours, şi prin ei îi place Lui să se semnaleze: Gesta Dei per Francos. Isus iubeşte foarte mult Franţa. Ei a voit să-i descopere dragostea nespusă şi bogăţiile nemărginite ale dumnezeieştii Sale Inimi. Da, această Inimă deschisă pentru toţi oamenii, Franţei o arată şi o dă mai întâi Isus. Ce dar frumos şi măreţ! Ce fericire de negrăit! Franţa poate spune despre al său Paray-le-Monial, unde s-a arătat Preasfânta Inimă a lui Isus Sfintei Margareta Maria, ceea ce spunea Profetul despre Betleem: "El nu e mai mic printre oraşe", datorită întâmplării minunate săvârşite în el.
Pe lângă favorurile generale care privesc toate ţările, blândul Mântuitor a binevoit să adauge unele cu totul deosebite pentru Franţa creştină: "Inima mea voieşte să domnească în palatul Regelui Franţei, să fie zugrăvită pe steagurile ei şi să fie întipărită pe armele ei, pentru a o face să învingă pe toţi duşmanii ei şi pe cei ai Sfintei Biserici. Pregătesc pentru Franţa un potop de haruri, pentru atunci când se va consfinţi dumnezeieştii mele Inimi şi tot pământul va simţi binecuvântările pe care le voi revărsa asupra ei".
Însuşi Isus numeşte pe regele Franţei "Fiul cel mai mare al Inimii Sale". Ce nume! Ce titlu! El făgăduieşte Franţei un potop de haruri. Ce comoară! Ce motiv de nădejde! în sfârşit, Franţa, care a fost leagănul evlaviei către Preasfântă Inimă a lui Isus, a primit glorioasa misiune ca să fie apostolul şi soldatul ei, să o răspândească în tot universul prin glasul misionarilor săi, prin ordonanţele Episcopilor săi, prin sângele martirilor săi. Binecuvântat să fie Mântuitorul pentru că a iubit şi a dat un privilegiu aşa de deosebit Franţei şi pentru că prin ea evlavia către Preasfânta Inimă a ajuns la cunoştinţa lumii întregi. Celelalte ţări pot fi oarecum invidioase, pentru că n-au primit favoruri atât de mari.
Dar acest dulce Mântuitor a fost El oare înţeles? A fost Franţa, ca naţiune, recunoscătoare? A răspuns cu aceeaşi iubire cu care a fost ea înconjurată? Vai! O nepăsare vinovată şi un raţionalism îngâmfat au atras asupra Franţei pedepse groaznice şi toată lumea vede că Franţa trece astăzi, sub raportul religios, printr-o perioadă din cele mai dureroase a istoriei.
"Sărmană Franţă!" a exclamat Papa Pius al IX-lea într-una din zile.
Suflete creştin, nu trebuie să ne pierdem curajul: să alergăm cu încredere la Inima cea milostivă a lui Isus. Ea va vindeca toate relele sociale atât din Franţa, cât şi din celelalte ţări, ca de altfel şi din scumpa noastră patrie. "O, cât este de puternică această Inimă!", zicea Margareta Maria, pentru a potoli mânia dreptăţii dumnezeieşti pe care a aţâţat-o mulţimea păcatelor noastre, atrăgând asupra noastră toate calamităţile pe care le îndurăm astăzi.
Să o rugăm şi noi ca Ea să binecuvânteze din belşug ţara noastră românească şi să o aducă la lumina credinţei adevărate şi la sânul bunei noastre mame, Roma, de care stă departe simţindu-se orfană.

Pildă

Parisul era asediat de prusieni. Roma căzuse în mâinile sacrilege ale Piemontului. Comuna îşi pregătea grozăviile în umbră. Cine va putea elibera pe Sfântul Părinte şi cine va putea mântui Franţa? "Aceasta va fi numai Inima lui Isus!", strigară unele suflete nobile. "Să facem un vot naţional!" Care e acel vot naţional? E făgăduinţă de a-I oferi în numele întregii naţiuni franceze expresia solemnă a căinţei sale, ridicând la Paris o biserică monumentală, consfinţită Preasfintei Inimi a lui Isus. Parisul a fost teatrul celor mai mari neorânduieli şi el nu posedă niciun templu în cinstea Inimii lui Isus. Nicăieri ispăşirea nu va fi mai la locul ei şi mai excelentă decât aici. în Paris se află un cartier celebru, care odinioară a fost stropit cu sângele Sfântului Dioniziu şi al tovarăşilor săi, şi care se numeşte Montmartre sau Muntele Martirilor. Acolo va fi construită biserica monumentală a Franţei.
În sfârşit, votul naţional al Franţei era adresat Preasfintei Inimi a lui Isus, pentru că această dumnezeiască Inimă este cea mai înaltă expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi pentru că Franţa a rănit în chip deosebit Inima lui Isus care a iubit-o aşa de mult. Ei, deci, trebuie să-i adreseze expresia căinţei şi a speranţei sale. Nimic, prin urmare, nu e mai creştinesc şi mai practic decât un asemenea vot. El a primit binecuvântările Sfântului Părinte şi încurajările episcopatului francez. Fondurile se adunară, aderările se înmulţiră, piatra de temelie a fost binecuvântată şi aşezată şi, printr-un concurs fericit de împrejurări, monumentala biserică s-a ridicat pe Montmartre, dedicată pentru a eterniza mărturia regretelor pentru trecut şi încrederea Franţei pentru viitor! Pe frontispiciul ei stă scris cu litere de aur următoarea dedicaţie: "Christo eiusque sanctissimo Cordi, Gallia poentens et devota!" - Lui Cristos şi Preasfintei Sale Inimi, Franţa pocăită şi recunoscătoare!

Rugăciune

Adu-Ţi aminte, o, Inimă nemărginit de bună şi nemărginit de milostivă a Iui Isus, de iubirea Ta faţă de Franţa şi nu uita nici de scumpa noastră patrie, ţara românească. Adu-Ţi aminte de binefacerile cu care le-ai înzestrat şi pe una şi pe cealaltă în decursul veacurilor şi fă ca prin nespusa Ta îndurare, aceste două ţări să-şi dea mâna într-o unire frăţească sub conducerea aceluiaşi bun Păstor, Sfântul Părinte Papa, pentru ca ele să fie vrednice de numele de popoare latine pe care-l poartă. Strânge la sânul Mamei noastre comune pe fiicele de acelaşi sânge şi de acelaşi neam. Oricât de mult ar fi greşit ele, ascultă smerita noastră rugăciune şi fa ca şi-n scumpa noastră patrie să strălucească lumina credinţei celei adevărate şi fă-o cu adevărat creştină, după dorinţa Inimii Tale Preasfinte, pentru ca fiii ei să fie fericiţi în veci. Acest mare har ţi-l cerem prin mijlocirea Inimii celei neprihănite a Mariei, Maicii Tale, pe care acest popor o cinsteşte cu atâta râvnă. Amin.


luni, 27 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos




Ziua a douăzeci şi şaptea
Evlavia către Inima în agonie a Iui Isus
Această evlavie are drept scop de a cinsti Inima lui Isus care a îndurat toată viaţa ei, dar mai cu seamă în timpul patimii sale, mari suferinţe lăuntrice pentru mântuirea sufletelor şi de a dobândi, prin meritele acestei lungi agonii, o moarte bună pentru cele aproape 150.000 de persoane, care mor în fiecare zi în lumea întreagă. Nimic nu-i mai modest şi mai admirabil decât istoria acestei evlavii duioase.
Acum vreo 80 de ani, un smerit călugăr simţi dorinţa ca să răspândească printre credincioşi această evlavie şi, în acest scop, întocmi o mică rugăciune pentru cei aflaţi în agonie în timpul zilei. Aprobată şi înzestrată cu preţioase indulgenţe de Sfântul Părinte Papa Pius al IX-lea, această rugăciune se răspândi pretutindeni şi, fiind tradusă în mai multe limbi, ea fu cunoscută în multe ţări catolice. Ba a deşteptat în mai multe oraşe diferite asociaţiuni, care se roagă cu râvnă pentru mântuirea muribunzilor.
E lucru lesne de înţeles, cât e de plăcută această evlavie a Preasfintei Inimi a lui Isus, care n-a părăsit tronul măririi sale şi nu s-a coborât pe pământ decât pentru mântuirea oamenilor. Ea este o evlavie plină de mari foloase: atrage haruri de întoarcere asupra unui mare număr de creştini, care în veacul acesta de indiferentism şi de nelegiuire nu se pregătesc în vederea morţii, nu se gândesc la veşnicie, dar care se trezesc la picioarele judecătorului suprem când nici nu se gândesc. Ea întăreşte sufletele împotriva învăţăturilor infernale ale liber-cugetătorilor, care nu mai voiesc preoţi, nici la naştere, nici ta moarte!
O, câte haruri de mântuire a făcut ea să se coboare din cer! Pe câţi muribunzi i-a ajutat! Pe câţi păcătoşi ce trăgeau de moarte nu i-a smuls ea din prăpastie! Câte suflete n-a mântuit ea de la iadul cel veşnic!
Binecuvântată fie Inima în agonie a lui Isus, pentru că a insuflat o evlavie aşa de fecundă, aşa de folositoare şi de providenţială!
Suflete creştin, suflete milos, roagă-te pentru muribunzi, recomandă-i deseori Inimii celei milostive a lui Isus. Gândeşte-te că în fiecare zi mii de persoane cad secerate de moarte şi apar înaintea tribunalului lui Dumnezeu, începând o veşnicie ori de fericire, ori de nenorocire. Dar, vai! din acest număr, câte mii sunt poate în păcat de moarte! Roagă-te pentru muribunzi: ei sunt fraţii tăi în Cristos. Ei pot fi rudele tale, prietenii tăi, binefăcătorii tăi. Dobândeşte-le harul unei morţi bune. într-o zi şi alţii se vor ruga pentru tine, când îţi va veni rândul să fii şi tu în agonie, şi vei ieşi învingător din lupta de pe urmă, pentru a merge să te bucuri de fericirea cea veşnică. în sfârşit, adu la cunoştinţa celor ce nu o cunosc, evlavia către Inima în agonie a lui Isus. Introdu-o în familia ta, între prietenii tăi şi această Preasfântă Inimă te va binecuvânta. Dacă prin unirea şi râvna rugăciunilor noastre ajungem să mântuim câte un suflet în fiecare zi, ce bogată recoltă vom aduna în timp de un an, de 10 ani etc. Ce motiv de nădejde pentru noi! Ce coroană pentru veşnicie!

Pildă

O, familie protestantă din oraşul Liege din Belgia a transportat odinioară la spital pe o tânără fată bolnavă de mai mult timp. Ea era o muziciană distinsă, care nu trăise decât în mijlocul ereticilor. Deşi născută catolică, ea nu avea niciun principiu religios şi se dădea tuturor plăcerilor lumii. Abia dacă mai credea în Dumnezeu. îndată ce-i vorbea cineva de religie, se supăra şi pretindea că astfel de convorbiri o obosesc. Pierzând aproape orice nădejde cu privire la mântuirea ei, călugăriţele făcură o novenă recomandând-o Preasfintei Inimi în agonie a lui Isus. în ultima zi, sărmana păcătoasă ceru surorii de caritate o carte de rugăciuni şi, după ce a citit un pasaj, strigă: "Vreau să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc!" Şi a avut de fapt această îndoită fericire. Din acea zi fericită repeta tuturor persoanelor care voiau să o viziteze: «O, cât sunt de fericită!» Văzând că se apropie clipa din urmă, îşi exprimă dorinţa să se mai împărtăşească încă o dată. Numaidecât începu şi agonia. Cei din juru-i o auzeau şoptind cu râvnă aceste frumoase cuvinte: «Mântuitorul meu, Mântuitorul meu, iartă-mi, te rog, toate păcatele!... Mântuitorul meu...» şi adormi în pace întru Domnul, cuvintele stingându-i-se pe buze odată cu răsuflarea.
Iată un suflet mântuit, fiindcă a fost încredinţat Inimii în agonie a lui Isus. Slavă şi iubire fie acestei dumnezeieşti Inimi!

Rugăciune

O, preamilostive Isuse, plin de dragoste către suflete, Te rog fierbinte ca pentru agonia Preasfintei Tale Inimi şi pentru durerile Maicii Tale neprihănite, să speli în Sângele tău pe toţi păcătoşii din lumea întreagă, care se află acum în agonie şi care vor trebui să moară astăzi. Inimă a lui Isus ajunsă în agonie, miluieşte-te de muribunzi. Amin!

duminică, 26 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos



Ziua a douăzeci şi şasea
Testamentul Inimii lui Isus
S-ar părea că, după ce ni s-a dăruit pe sine însuşi în Sfânta Euharistie, Isus ar fi terminat comorile dragostei sale. Însă, cu toate acestea, când era pe punctul de a muri, Inima Sa ne păstra o ultimă dovadă a dragostei Sale şi, de la înălţimea crucii, El a voit să ne lase ca moştenire o dovadă a imensei şi nesecatei sale iubiri.
O, da, este nesecată dragostea bunului nostru Isus. El nu ştie să spună: "E de-ajuns". El ne-a dat cuvântul său pentru a ne instrui, sacramentele sale pentru a ne curăţi şi pentru a ne întări, Inima sa pentru ne iubi, Trupul şi Sângele său pentru a ne hrăni şi pentru a ne potoli setea. Trebuia să ne mai dea şi ultima sa suflare, murind pe cruce. Ce putea oare să ne mai dea? Ah! îi mai rămânea doar Maica sa! Ea era bunul Lui cel mai scump, cel mai preţios. Dragostea ei era singura Lui bucurie de pe pământ, pe care ar fi voit să o vadă cunoscută de toţi. Ei bine! Pe această dulce Mamă ni-o va lăsa ca moştenire. De la înălţimea crucii pe care El trăgea să moară, îşi aplecă privirea spre Maria, ce stătea în picioare lângă cruce, şi spre ucenicul mult iubit şi lăsă să-i pornească de pe buze, sau mai curând din Inima Sa, aceste cuvinte care fac să tresalte toate inimile: "Femeie, iată fiul tău". Iar ucenicului Său iubit i-a zis: "Iată mama ta". Ca şi cum ar fi voit să spună: «Eu mor, Mamă, dar îţi las un fiu, ţi-l dau ţie şi el te va iubi, te va mângâia, te va ocroti. Nici pe voi, fiii mei iubiţi, reprezentaţi prin ucenicul meu, nu vreau să vă las orfani. Eu mor, dar vă las cu limbă de moarte pe Mama mea. Ea vă va iubi cum ştie să iubească o mamă, cum m-a iubit pe mine însumi».
O, ce testament sublim! O, ce moştenire preţioasă! Ea singură e în stare să ne arate toată dragostea dumnezeieştii Inimi. îngerii cerului au scris acest testament de iubire şi Isus l-a pecetluit cu Sângele său. Acum e fapt împlinit. O, Marie, tu eşti Maica mea, iar eu sunt copilul tău!
Suflete creştin, să primim cu recunoştinţă acest dar de pe urmă al lui Isus, care ne-a dat pe însăşi Maica sa iubită. O, ce comoară! Aceasta este Inima cea mai sfântă, cea mai duioasă, pe care mâna Celui Atotputernic a făurit-o, după cea lui Isus! Să mulţumim Mariei, dar mai cu seamă s-o iubim pe această Mamă aşa de iubitoare şi, oricare ar fi ticăloşia noastră şi oricât de mari ar fi păcatele noastre, să avem încredere în ea. Poate uita oare o mamă pe copilul dragostei sale? Nu, fără îndoială, că nu! "Ei bine - zice Domnul - chiar dacă ea l-ar putea uita într-o bună zi, eu însă nu-l voi uita niciodată!"
Ce iubire şi ce Inimă! Ea ne dă pe Maica sa şi ne asigură că ne iubeşte încă mai mult decât ne-ar putea iubi ea vreodată! Slavă, slavă fie Preasfintei Inimi a lui Isus, iubitul nostru Mântuitor şi învăţător. Dragoste fie Inimii celei neprihănite, care arde de dragoste, a Mariei, Maica noastră şi Regina îngerilor!

Pildă

Istoria ne spune că tătarii, după ce au semănat groaza în Europa, au ajuns să atace şi Kinwalus, capitala celor două Rusii, cu o armată formidabilă. După o înverşunată împotrivire, îl luară cu asalt, îl devastară, îl umplură de sânge şi de cadavre, îi dădură foc şi făcură din el un mormânt de cenuşă şi de ruină. Când ei intrară în oraş, Sfântul Iacint, călugăr dominican, se găsea la altar făcând Sfânta Liturghie. Tovarăşii săi de mănăstire îi atraseră atenţia că nu mai e nici o clipă de pierdut şi că, dacă vrea să scape cu toată comunitatea sa, trebuie să fugă numaidecât pentru a nu cădea în mâinile barbarilor. El se supuse acestui sfat, dar nevoind să lase Sfânta Euharistie ca să fie expusă profanărilor duşmanilor, luă într-o mână ciboriul, iar în cealaltă icoana Preasfintei Fecioare şi zise călugărilor: «Urmaţi-mă, fraţilor şi să avem încredere! Inima Preasfântă a lui Isus şi neprihănita Inimă a Mariei ne vor mântui!» A ieşit din biserică, urmat de comunitatea lui, trecu astfel prin flăcările incendiului şi printre rândurile barbarilor care i-au arătat mult respect şi admiraţie. Ajungând pe malul râului Borysthene şi negăsind o luntre ca să treacă pe celălalt mal, el se încredinţă lui Isus şi Mariei, puse piciorul pe apă şi nu se scufundă. Trecu astfel râul împreună cu fraţii lui, fără a se uda măcar pe picioare. Erau salvaţi.
O, creştinilor, instalaţi dumnezeiasca Ostie în inima voastră, depuneţi pe pieptul vostru icoana Mariei şi veţi învinge pe toţi duşmanii voştri şi ai mântuirii voastre. Inimă a Iui Isus, Inimă a Mariei, fiţi totdeauna nădejdea, iubirea, scăparea şi mântuirea noastră.

Rugăciune

Inimă a lui Isus, dă-ne o iubire de fiu faţă de aceia pe care ne-ai lăsat-o ca Mamă, când Ţi-ai dat ultima suflare. Fă ca ocrotirea ei să fie scăparea noastră; pildele ei, regula noastră de conduită; Inima ei, azilul nostru, refugiul nostru în toate primejdiile. Să fie, în sfârşit, nădejdea noastră în timpul vieţii şi în clipa cea groaznică a morţii. Amin.


sâmbătă, 25 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos




Ziua a douăzeci şi cincea
Al patrulea mijloc de a cinsti Inima lui Isus: A cinsti icoana ei
"Mântuitorul - spune Sfânta Margareta Maria - m-a asigurat că-I face o deosebită plăcere să vadă sentimentele lăuntrice ale Inimii Sale şi ale dragostei sale, cinstite sub chipul acestei Inimii de carne, aşa precum mi s-a arătat mie: înconjurată de flăcări, încununată cu spini şi purtând deasupra o cruce. Voia ca icoana Ei să fie expusă în public pentru ca să mişte inimile cele nesimţitoare ale oamenilor. El mi-a făgăduit, în acelaşi timp, că va revărsa din belşug asupra celor ce o cinstesc, comorile de haruri de care e plină Inima Sa şi că pretutindeni unde va fi expusă această icoană, pentru ca să fie cinstită într-un chip deosebit, ea va atrage tot felul de binecuvântări".
Sfânta şi-a dat toate silinţele ca să fie zugrăvită această icoană sfântă şi să fie cât mai mult răspândită. Ea ar fi voit să o arate tuturor păcătoşilor pentru a-i întoarce, tuturor drepţilor pentru a-i înflăcăra de iubire. Ea pictă cu însuşi sângele său o asemenea icoană şi compuse o rugăciune şi o consfinţire admirabilă, în care se jertfea lui Isus cu totul şi fără a-şi împărţi iubirea ei cu altcineva.
Bazaţi pe această făgăduinţă solemnă a Mântuitorului, creştinilor devotaţi Preasfintei Inimi le place să cinstească sfânta ei icoană şi să o răspândească în jurul lor. Vederea ei îi mângâie şi-i încurajează. Se spune că chiar umbra Apostolilor vindeca pe bolnavi. Trebuie să ne mai mirăm atunci că nu numai Preasfânta Inimă a lui Isus, dar chiar şi icoana ei este aşa de puternică încât să vindece slăbiciunile sufleteşti? Sfânta Tereza de Avila spunea că ar fi voit să o vadă în toate locurile unde şi-ar fi aruncat privirea. «Fiind prea nedibace pentru a-mi reprezenta obiectele, iubeam foarte mult icoanele. Ah! nefericiţi sunt aceia care, din vina lor, pierd ajutorul pe care l-ar putea trage din ele! Se vede destul de clar că mulţi nu iubesc pe Mântuitorul căci, dacă L-ar iubi, s-ar bucura să vadă icoana Lui aşa precum cineva doreşte să vadă fotografia unei persoane scumpe şi e fericit».
Suflete creştin, pentru a păstra totdeauna vie evlavia ta, să ai totdeauna cu tine o icoană a acestei Inimi vrednice de cinste, zugrăvită, spre a spune aşa, de însăşi mâna Mântuitorului. Aşeaz-o într-un loc unde să o poţi vedea deseori, pentru ca vederea ei să aprindă în tine focul dumnezeieştii iubiri. Sărută-o cu acelaşi respect cu care ai săruta Preasfântă Inimă a lui Isus. Nu cruţa nici o jertfă pentru a răspândi cât mai mult icoana Preasfintei Inimi a lui Isus. Fă-o să pătrundă până în satele cele mai îndepărtate, în casele simplilor şi bunilor plugari, pentru ca seara, la ora rugăciunii, smerita familie adunată împrejurul acestei icoane să înveţe a cunoaşte comorile de iubire de care e plină această Inimă dumnezeiască pentru noi. Cu cât aceste icoane vor fi mai mult răspândite, cu atât mai mult Preasfânta Inimă a lui Isus va fi iubită şi cinstită.

Pildă

Cu vreo câţiva ani în urmă, o mamă evlavioasă, îmbrăţişându-şi fiul care pleca la război în Africa, îi dădu şi o icoană a Preasfintei Inimi a lui Isus cerându-i făgăduinţa că o va purta totdeauna cu drag la inima lui. Credincios făgăduinţei sale, tânărul ofiţer nu s-a despărţit niciodată de acest obiect scump, încredinţat lui prin îngrijirea şi încrederea mamei sale. Şi, de fapt, acestei icoane i-a datorat el scăparea.
În această campanie glorioasă din munţii Atlasului, în care armate franceze au fost încoronate de glorie, el fu ales de şefii săi ca fiind cel mai curajos şi mai îndrăzneţ pentru o acţiune primejdioasă. Prinse într-un groaznic defileu, trupele franceze au avut de suferit multe pierderi din cauza focului duşmanului. Din ordinul generalului care comanda expediţia, viteazul ofiţer se aruncă ca un leu asupra unui corp de arabi, care ocupa trecătoarea. Compania lui rămase aproape în întregime pe câmpul de luptă. El însuşi a fost atins de mai multe focuri, dar glonţul care l-a lovit din plin în piept şi care trebuia să-i pricinuiască moartea, s-a turtit lovindu-se de icoana Preasfintei Inimi a lui Isus. Plin de râvnă şi de recunoştinţă pentru o ocrotire atât de minunată, tânărul ofiţer nu mai înceta să proslăvească Preasfânta Inimă a lui Isus şi să publice pretutindeni minunile pe care Ea le-a săvârşit în favoarea lui.
Începând de la acea dată, el a fost văzut deseori îngenunchind la Masa Sfântă, împreună cu evlavioasa lui mamă, pentru a primi şi pentru a mulţumi lui Dumnezeu care l-a scăpat de la moarte sigură şi l-a făcut să se întoarcă teafăr la casa părintească.

Rugăciune

Dumnezeiescule Isuse, eu vreau să iubesc şi să cinstesc icoana Preasfintei Tale Inimi, care-mi aduce aminte de toată dragostea de care Ea arde pentru mine. O voi da prietenilor mei, rudelor mele, bolnavilor, mâhniţilor, ca cea mai preţioasă amintire. Fă ca ea să fie pentru toţi un mijloc de binecuvântări în decursul vieţii şi-n ceasul morţii. Amin.

vineri, 24 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos




Ziua a douăzeci şi patra
Al treilea mijloc de a cinsti Inima lui Isus: A sfinţi întâia Vineri a lunii
Cu ocazia unei apariţii Sfintei Margareta Maria, Isus îi zise: «Fiica mea, fii atentă la glasul meu şi la ceea ce-ţi cer Eu, pentru aducerea la îndeplinire a planurilor mele: te vei împărtăşi în toate întâile Vineri ale lunii, pentru a cinsti Inima mea dispreţuită». Sfânta a fost întotdeauna credincioasă faţă de această recomandare şi a dobândit harurile cele mai îmbelşugate. Întâia Vineri a lunii este, deci, o sărbătoare pe care stabilit-o însuşi Mântuitorul şi în care El îşi deschide dumnezeiasca sa Inimă, pentru a revărsa asupra noastră valuri de binecuvântări.
În această zi binecuvântată, sufletele râvnice se bucură şi simt nevoia să se apropie de această Inimă vrednică de închinare, care i-a iubit aşa de mult pe oameni, să se unească mai strâns cu Ea prin Sfânta Împărtăşanie, să-I facă o vizită în Sacramentul iubirii Sale şi să reaprindă de la acest noian de foc, focul zelului lor şi al râvnei lor spre desăvârşire. Ele aleg această zi pentru a se reculege, pentru a examina înaintea lui Dumnezeu cum şi-au petrecut luna care a trecut şi pentru a lua hotărâri să o sfinţească mai bine pe cea care începe.
În unele parohii, în fiecare întâia Vineri a lunii, se dă binecuvântare cu Preasfântul Sacrament precedat de Consfinţirea la Preasfânta Inimă a lui Isus. Această devoţiune se face în multe comunităţi. Nenumărate minuni de ocrotire, de vindecare, de întoarcere la Dumnezeu, aduc mărturii că întâia Vineri a lunii este o zi de sărbătoare privilegiată, când putem cere tot ce vrem şi dobândi toate de la Inima cea milostivă a lui Isus. Aceasta e, într-adevăr, ziua pe care a făcut-o Domnul!
Pentru că acum ştim, suflete creştin, că întâia Vineri a fiecărei luni este ziua pe care a ales-o Isus, ea trebuie să fie, deci, pentru noi, o zi de reculegere şi de haruri. Un Dumnezeu se coboară până acolo, ca să aducă la cunoştinţa noastră, a făpturilor sale, ceea ce-I poate fi plăcut Lui şi folositor nouă, iar noi vom neglija oare să facem acest lucru?
Ferească Dumnezeu! În fiecare dimineaţă să ne facem rugăciunea noastră mentală (meditaţie) asupra bogăţiilor acestei Inimi vrednice de închinare şi să-i cerem să sădească în noi gânduri sfinte, ce vor trebui să ne preocupe mintea în decursul zilei!
Să asistăm la Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim cu toată râvna posibilă, oferind lui Isus, pentru a completa neajunsurile noastre, râvna slugii sale, Sfânta Margareta Maria. Să alegem, de asemenea, un timp favorabil pentru a face o revizuire asupra lunii trecute, să cerem iertare de greşelile noastre şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru harurile Sale. Vom încorona această zi de sărbătoare printr-o vizită la Sfântul Sacrament şi o consfinţire la dumnezeiasca Inimă a lui Isus.
O, câte favoruri, câte binecuvântări vom atrage asupra noastră, dacă vom îndeplini conştiincios aceste mântuitoare deprinderi! Atunci, stăpâniţi de o sfântă bucurie, vom striga cu Profetul: "O, Isuse, o, Isuser cât de plăcut este Tabernacolul Tău şi, o zi întrebuinţată pentru a binecuvânta şi a iubi dumnezeiasca Ta Inimă, e mai de preferat decât ani întregi petrecuţi în plăcerile lumii".

Pildă

Acum câţiva ani în urmă - spune Mesagerul Inimii lui Isus - o sărmană femeie, care nu s-a bucurat aproape niciodată de sănătate în viaţa ei, ajunse în cele din urmă bolnavă la pat, căci era într-o stare de completă istovire. Medicul o credea pierdută şi nu-i mai prescria niciun medicament. Tre-buind să-şi trimită băieţii la muncă în fiecare dimineaţă, sărmana văduvă rămânea toată ziulica singură în casă. Ea lăsa uşa la casă deschisă de dimineaţa până seara, pentru ca vecinii sau trecătorii binevoitori să vină să o ajute la nevoie. Răbdarea stârnea uimirea tuturora. Niciodată n-a văzut-o cineva tulburată ori tristă.
Un lucru totuşi o făcea să fie mâhnită şi anume: că va muri fără să poată vedea o frumoasă statuie a Preasfintei Inimi a lui Isus, care a fost instalată în biserica parohială. «Ah - zicea dânsa - nu voi mai putea merge niciodată la biserică; niciodată nu voi vedea Preasfânta Inimă a lui Isus! «Nu-ţi pierde nădejdea, îi spuneau unii. De va fi nevoie, te vom duce chiar pe braţe la biserică».
Ea începu o novenă la Preasfânta Inimă a Iui Isus şi ceru să se facă o Liturghie la altarul Preasfintei Inimi, în prima Vineri a lunii mai, cu încrederea că va lua şi ea parte, fie într-un chip, fie în altul. Cei ai casei au stabilit ca ea să fie acoperită cu un văl şi să încerce să o ducă la biserică. Dar aceasta nu era de ajuns: ea voia să nu mănânce şi să nu bea nimic, pentru a se putea împărtăşi. Sosi, în sfârşit, şi întâia Vineri a lunii mai. Ea fu dusă la biserică pe braţe de fiica ei şi de o vecină. După ce a ascultat Sfânta Liturghie şi s-a împărtăşit, suspină deodată adânc şi strigă: "Sunt vindecată! Mulţumiţi-I Preasfintei Inimi a lui Isus!". Se sculă şi se îndreptă, nesprijinită de nimeni, spre altarul pregătit pentru luna Mariei, iar aici se rugă în genunchi câtva timp, apoi luă drumul spre casă mergând tot fără a fi sprijinită de cineva. Vindecarea era completă şi durabilă.
Astăzi, această femeie care se bucură de o sănătate înfloritoare, a ajuns a fi bucuria şi fericirea micii sale gospodării. Evlavia ei către Preasfânta Inimă a lui Isus este totdeauna vie şi niciodată nu dă greş ca să se împărtăşească în fiecare întâia Vineri a lunii, ca recunoştinţă pentru harul primit.

Rugăciune


O, Isuse, vreau ca pe viitor să fac din fiecare întâia Vineri a lunii, o sărbătoare în cinstea Preasfintei Tale Inimi. Te voi chema în ajutor cu mai multă încredere, mă voi împărtăşi cu mai multă râvnă, iar Tu vei revărsa asupra mea harurile şi binecuvântările cele mai îmbelşugate. Amin!