joi, 16 februarie 2017

SĂ-I DEZVĂLUIM LUI CRISTOS TOATE NEVOILE NOASTRE, ORI DE CÎTE ORI ÎI CEREM HARUL


Glasul ucenicului
1. O, Domnul meu preadulce şi preaiubit, cu toată cuviinţa inimii mele doresc acum să te primesc: Tu ştii preabine cît de şubred şi de slab sînt, de cît de multe duc lipsă; cîte rele şi păcate mă ţin la pămînt; cît de des sînt apăsat de jugul poverilor, cît de mult sînt supus ispitei, frămîntărilor şi prihănirilor. Alerg la tine ca la tămăduirea mea, vin la tine şi îţi cad în genunchi rugîndu-te să-mi dai alinare şi uşurare. Îţi vorbesc ţie, care le ştii pe toate, ţie, căruia nimic din ceea ce se ascunde în sufletul meu nu-ţi este necunoscut, ţie, singurul în măsură să mă mîngîi şi să mă ajuţi cu adevărat. Tu ştii care e zestrea de care duc cel mai mult lipsă, tu ştii cît sînt de sărac şi lipsit de virtute.


2. Mă înfăţişez înaintea ta, golaş şi sărman, cerşindu-ţi harurile, cerînd în genunchi mila ta. Hrăneşte foamea cerşetorului care se roagă de tine, aprinde inima lui împietrită cu focul iubirii tale, luminează privirea lui cu străfulgerarea feţei tale. Fă ca toate cele pămînteşti să mi se pară, la gust, amare; fă să văd în toate poverile şi amărăciunile vieţii încercări ale răbdării mele; fă din toate făpturile lumii, mai cu seamă din cele lipsite de însemnătate, lucruri pentru mine vrednice de dispreţ şi de uitare. Înalţă-mi inima spre tine, la ceruri, nu mă lăsa să rătăcesc prin ţărînă. Fii singura îndulcire a inimii mele pentru totdeauna, hrana şi băutura mea, iubirea şi bucuria mea, lamura a tot binele şi a toată bunătatea.


3. O, înflăcărează-mă cu totul, aprinde inima mea în focul mistuitor al iubirii: fă să fiu una cu tine în spirit, prin harul unirii lăuntrice, prin contopirea în văpăile dragostei! Nu mă lăsa să plec de la tine înfometat şi mai departe secătuit la suflet: fii milostiv, precum te-ai arătat de-atîtea ori într-un chip atît de minunat faţă de sfinţii tăi. Ce minunat ar fi să mă aprind de iubire în aşa fel încît să mă topesc cu totul întru tine, foc pururi arzător, cu neputinţă de stins vreodată, iubire ce cureţi inimile şi luminezi cugetele!



Imitaţiunea lui Cristos
Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar
Capitolul XVI

miercuri, 21 decembrie 2016

DARUL EVLAVIEI NU POATE FI DOBÎNDIT DECÎT PRIN SMERENIE ŞI LEPĂDARE DE SINE



Vocea Domnului iubit

1. Darul evlaviei trebuie cerut lui Dumnezeu fără încetare, cu dor nestins; această rugă trebuie să fie făcută cu încredere şi răbdare; darul, o dată primit, trebuie păstrat în inimă cu recunoştinţă şi smerenie; răsădit de Domnul în suflet, darul trebuie lucrat cu sîrguinţă; cît timp sufletul stă în aşteptare, clipa şi calea alese de Dumnezeu pentru împărtăşirea lui se cuvin lăsate în grija şi paza Domnului. Ori de cîte ori nu te simţi înflăcărat de rîvnă lăuntrică aşa cum s-ar cuveni, ceea ce, în primul rînd, trebuie să faci e să te umileşti, fără totuşi a te lăsa abătut din cale-afară ori întristat peste măsură. Căci se întîmplă ca Dumnezeu să dea şi dintr-o dată ceea ce a amînat vreme îndelungată; El dăruieşte cîteodată la sfîrşit ceea ce la început a întîrziat să dăruie.




2. Dacă harul s-ar da totdeauna fără preget, după dorinţa şi placul fiecăruia, omului şubred aceasta nu i-ar folosi cu adevărat. Tocmai de aceea este bine ca omul să aştepte harul evlaviei cu nădejde, pace, răbdare şi umilinţă în suflet. Dacă harul întîrzie să coboare sau, pe nesimţite, ţi se ia, gîndeşte-te că vina-i a ta, şi lucrul se datorează păcatelor tale. Deseori cîte un lucru mărunt împiedică şi stînjeneşte harul în suflet - dacă putem numi fleac ori lucru mărunt un lucru a cărui însemnătate e tocmai că stinghereşte zestrea unui bun atît de mare. Tocmai înlăturînd asemenea piedici - mici sau mari ca însemnătate - mai mult, biruindu-le cu desăvîrşire, vei căpăta ceea ce ceri prin rugăciune.


3. E de ajuns să te încredinţezi lui Dumnezeu din toată inima, încetînd de a mai dori una sau alta, după cum ţi-ar veni cheful sau pofta; ajunge să te reculegi temeinic întru tine, ca, neîntîrziat, să simţi împăcarea şi pacea punînd stăpînire pe sufletul tău; nimic, într-adevăr, nu-i mai bun, nimic nu-i tihneşte mai bine sufletului decît împăcarea cu voinţa lui Dumnezeu. Iată de ce omul care, cu inimă curată, îşi înalţă gîndul şi dorinţele spre Dumnezeu singur, cel ce se leapădă de orice iubire neorînduită, nemaisuferind să-l atingă nici o neplăcere venită de la făpturi, acela va fi cel mai bine pregătit să primească şi harul ceresc, cel mai vrednic, cu adevărat, de darul lui Dumnezeu. Domnul îşi revarsă binecuvîntarea în vasul sufletelor care sînt golite de toate. Şi cu cît cineva îşi desface mai deplin inima de legătura celor mai mici amănunte pămînteşti, cu cît îşi răstigneşte poftele dispreţuindu-le mai bine, cu atît harul va odrăsli mai lesne, cu atît se va revărsa mai îmbelşugat, cu atît mai sus va înălţa acea inimă.


4. Atunci lumina va fi îmbelşugată şi totul va deveni limpede; inima se va uimi şi va tresălta, cuprinsă de fiorul păcii; căci mîna Domnului va fi asupra ei ca o pavăză şi în mîna Domnului se va afla totul, pentru totdeauna. Aceasta va fi binecuvîntarea celui ce-l caută pe Dumnezeu din toată inima, a celui care nu zadarnic şi-a primit sufletul (Ps 23, 4). O dată cu sfînta Euharistie, omul acela primeşte şi marele har al unirii cu Dumnezeu: el nu caută mîngîierile evlaviei pentru sine, căci, mai presus de orice evlavie şi mîngîiere, el pune slava şi preamărirea lui Dumnezeu.



Imitaţiunea lui Cristos
Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar
Capitolul XV

miercuri, 7 decembrie 2016

CÎT DE ARZĂTOR E DORUL UNORA DUPĂ SFÎNTUL TRUP AL DOMNULUI CRISTOS






Glasul ucenicului
1. Cît de necuprinsă este mulţimea bunătăţii tale, Doamne, pe care ai pregătit-o celor ce se tem de tine (Ps 30, 19). Ori de cîte ori îmi aduc aminte, Doamne, de unii dintre credincioşii tăi, cei care se apropie de Taina ta sfîntă cu cea mai mare rîvnă, cu arzătoare evlavie, mă cuprinde nelinişte şi ruşine, căci mă gîndesc la inima mea atît de rece şi de lîncedă, de atîtea ori cînd mă apropiu de tine; îmi amintesc cît de searbăd şi nesimţitor rămîne sufletul meu; îmi dau seama că nu mă înflăcărez cîtuşi de puţin înaintea ta, Dumnezeul meu; înţeleg că nu mă las sorbit cu totul de iubirea ta, aşa cum au fost şi sînt toţi cei pe care dorinţa înflăcărată de a se împărtăşi cu tine în preasfînta Taină a iubirii îi făcea să verse lacrimi fără încetare; cei care nu puteau suferi despărţirea de tine, tînjind cu tot trupul şi sufletul lor după tine, izvorul cel viu a toată dulceaţa; ei nu-şi puteau astîmpăra setea şi foamea altfel decît împărtăşindu-se, în deplină bucurie şi cu toată rîvna spiritului lor, din Trupul tău, Doamne.





2. O, cu adevărat fierbinte credinţa aceasta a lor, dovadă, fără doar şi poate, a preasfintei tale prezenţe! Asemenea suflete, cu adevărat, îl recunosc pe Domnul şi Dumnezeul lor la frîngerea pîinii (Lc 24, 30; 31, 35) şi inima lor este aprinsă de flacăra cea mai puternică, căci Isus le însoţeşte paşii pe cale. Cît de departe sînt eu de această înflăcărare şi de această evlavie, cît de puţin mişcat sînt de dorul şi dorinţa care-i însufleţeşte! Fie-ţi milă de mine, ca de un cerşetor sărman, Isuse bune, Domn blînd şi iertător: ajută-mă ca, din cînd în cînd, să mă pot bucura şi eu de cîte o fărîmă măcar din rîvna arzătoare a inimilor credincioase, acelea ce se împărtăşesc cu dragoste mistuitoare din Taina ta sfîntă; fă ca astfel credinţa mea să capete reazem şi întremare, nădejdea mea în bunătatea ta să sporească, iar iubirea - din plin aprinsă de gustarea acestei mane cereşti - să nu mai cunoască asfinţit niciodată.





3. Stă în puterea îndurării tale să-mi împărtăşeşti pînă şi acest har, cercetîndu-mă cu duhul înflăcărat al iubirii şi bunăvoinţei tale, la timpul cuvenit. Căci şi dacă nu mă număr printre aceia care se simt mistuiţi în inima lor de dorul înflăcărat al împărtăşirii cu tine, dorinţa mea rămîne aceea de a mă putea şi eu aprinde cumva din una şi aceeaşi flacără: mă rog ţie, cu toată stăruinţa, să mă primeşti cu toate acestea şi pe mine, nevrednicul, în rîndul celor ce te iubesc cu flacără nestinsă, să pot face şi eu parte din preasfînta lor ceată.



Imitaţiunea lui Cristos
Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar
Capitolul XIV

miercuri, 14 septembrie 2016

Novena Maica Tereza de Calcutta


Novena Maica Tereza de Calcutta
Dumnezeu vorbeşte în tăcere
Înainte de a începe, caută un loc liniştit, care te va ajuta să te rogi, de preferinţă într-o biserică sau capelă în faţa Preasfântului Sacrament. Fă linişte în interiorul tău, pentru că Dumnezeu iubeşte liniştea. Întotdeauna ne aşteaptă în linişte – pentru a ne vorbi şi a ne asculta. „În liniştea inimii noastre Dumnezeu vorbeşte despre iubirea sa; cu liniştea noastră îi permitem lui Isus să ne iubească”. (Maica Tereza)
Citeşte câteva sau toate meditaţiile zilei şi lasă-le să intre în inima ta. Meditează cuvintele Maicii Tereza câteva minute şi una din meditaţiile ei să te însoţească toată ziua. Uneşte-te cu fraţii şi surorile tale de pe tot Pământul care suferă întuneric şi durere, apoi recită rugăciunea Fericitei Tereza. Poţi, de asemenea, să faci o faptă concretă de iubire faţă de cineva din familia ta, din comunitatea ta sau din apropierea ta, ca o cale de a trăi mai profund spiritul şi mesajul Maicii Tereza pe parcursul novenei.

Cuvânt înainte
Prima zi a novenei este dedicată cunoaşterii lui Isus, izvorul vieţii şi al misiunii Maicii Tereza.
În cea de-a doua zi suntem invitaţi să credem în iubirea necondiţionată pe care o are Isus pentru fieare dintre noi. Această credinţă în iubirea lui a îndemnat-o pe Maica Tereza să îşi părăsească familia şi patria natală şi să pornească în misiune.
În cea de-a treia zi, Isus ne invită prin Fericita Tereza să mergem pe drumul spiritual al Calvarului şi să-l ascultăm spunându-ne de pe cruce: „Mi-e sete”. Acesta a fost focul interior care a cunsumat-o pe Fericita Tereza.
Cea de-a patra zi este dedicată sfintei Fecioare, care ne va ajuta să înţelegem mai bine setea de iubire a lui Isus şi să-i răspundem aşa cum a făcut-o ea: cu o încredere plină de iubire, cu abandonare totală şi cu bucurie. Prin urmare, zilele a şasea, a şaptea şi a opta sunt consacrate acestor trei dispoziţii ale inimii: încrederea, abandonarea totală şi bucuria.
În cea de-a opta zi suntem invitaţi să intrăm în misterele prezenţei lui Isus din Euharistie şi în cei sărmani. Şi noi suntem chemaţi să-l primim pe Isus în Pâinea Vieţii, să ne transformăm în el şi să-i slujim în cei mai săraci dintre săraci. După cum însăşi Maica Tereza explica adesea, „Îl slujim făcându-le lor (celor săraci) ceea ce ne-ar plăcea să-i facem lui. Iată sfinţenia ascunsă pentru noi – prin cunoaşterea lui Isus, prin iubirea lui Isus, prin slujirea lui Isus”.
Cea de-a noua zi este consacrată chemări la sfinţenie prin cunoaşterea şi slujirea celor mai săraci dintre cei mai săraci.

Ziua întâi
Cunoaşterea lui Isus cel viu
„Îl cunoaşteţi cu adevărat pe Isus cel viu – nu din cărţi ci din petrecerea timpului cu el în inimile voastre?”
„Sunt convins de iubirea lui Cristos  pentru mine şi de a mea faţă de el? Această convingere este stânca pe care este construit sanctuarul. Ce trebuie să facem pentru a câştiga această convingere? Trebuie să-l cunoaştem pe Isus, să-l iubim pe Isus, să-l servim pe Isus. Cunoaşterea te va face tare precum moartea. Îl cunoaştem pe Isus prin credinţă: meditând la Cuvântul lui în Scripturi, ascultându-l vorbind prin Biserica sa şi printr-o intimă unire în rugăciune”.
„Căutaţi-l în Tabernacol. Aţintiţi-vă ochii spre el, care este lumina. Apropiaţi-vă inimile de Inima sa divină şi cereţi-i să vă dea harul de a-l cunoaşte”.

Meditaţia zilei
„Nu-l căutaţi pe Isus departe; nu este acolo. E aproape de voi. El e în voi.”
Cereţi harul unei cunoaşteri intime a lui Isus.
Recitaţi rugăciunea Fericitei Tereza.

Ziua  a doua
Isus te iubeşte
„Sunt convins de iubirea lui Cristos pentru mine şi de a mea pentru el? Această convingere este ca lumina soarelui care face sămânţa de viaţă şi mugurele sfinţeniei să înflorească. Această convingere este stânca pe care este construită sfinţenia.”

„Diavolul poate să încerce să folosească rănile vieţii şi uneori şi greşelile noastre proprii pentru a ne face să simţim că e imposibil ca Isus să te iubească cu adevărat, că îi pasă cu adevărat de tine. Acesta este un pericol pentru noi toţi. Şi e trist, pentru că este taman pe dos ceea ce vrea Isus cu adevărat, şi aşteaptă să-ţi spună ... El te iubeşte mereu, chiar şi când te simţi nevrednic.”
„Isus te iubeşte cu duioşie, eşti preţios pentru el. Întoarce-te la Isus cu o mare încredere şi lasă-te iubit de el. Trecutul aparţine milei sale, viitorul Providenţei sale, iar prezentul iubirii sale”.
Meditaţia zilei
„Nu vă fie teamă – sunteţi preţioşi pentru Isus. El vă iubeşte”.
Cereţi harul de a fi convinşi de iubirea necondiţionată a lui Isus pentru voi.
Recitaţi rugăciunea fericitei Tereza.

Ziua a treia
Ascultaţi-l spunându-vă „Mi-e sete”
„În agonia sa, în durerea sa, în singurătatea sa a spus foarte clar, De ce m-ai părăsit? El era teribil de singur şi părăsit când suferea pe cruce ... În acest moment atât de dificil a spus: Mi-e sete!, iar cei din jur au crezut că îi este sete la modul obişnuit şi i-au dat oţet imediat; însă nu de acesta îi era lui sete – ci de iubirea noastră, de afecţiunea noastră, de acel ataşament intim faţă de el şi de împărtăşirea pătimirii sale. Şi e ciudat că a folosit acel cuvânt. A spus Mi-e sete în loc de daţi-mi iubirea voastră ... Setea lui Cristos pe cruce nu e imaginativă. Era un cuvânt; mi-e sete, hai să-l ascultăm cum mi-l spune mie, ţie ... Este cu adevărat un dar al lui Dumnezeu.”
„Dacă ascultaţi cu inima, veţi auzi, veţi înţelege... Până când nu veţi şti înlăuntrul vostru că lui Isus îi este sete de voi, nu veţi începe să cunoaşteţi cine doreşte să fie pentru voi. Sau cine vrea el ca voi să fiţi pentru el.”
„Umblaţi pe urma paşilor lui în căutarea sufletelor. Purtaţi-l pe el şi lumina sa în casele săracilor, în special la sufletele care au mai mare nevoie. Răspândiţi iubirea inimii sale oriunde mergeţi şi săturaţi-i setea de suflete.”
Meditaţia zilei
Ia gândiţi-vă, lui Dumnezeu îi este sete ca eu şi tu să mergem să-i potolim setea.
Cereţi harul de a înţelege strigătul de sete al lui Isus.
Recitaţi rugăciunea Fericitei Tereza.

Ziua a patra
Sfânta Fecioară te va ajuta
„Cât de multă nevoie avem de Maria pentru a ne învăţa ce înseamnă să potoleşti setea de iubire a lui Dumnezeu pentru noi, pe care Isus a venit să ne-o descopere. Ea a făcut-o atât de minunat. Da, Maria i-a permis lui Dumnezeu să ia în stăpânire viaţa sa prin puritatea ei, umilinţa ei şi iubirea sa loială ... Hai să căutăm să creştem, sub îndrumarea Maicii noastre cereşti, în aceste trei importante stări sufleteşti care încântă Inima lui Dumnezeu şi-i permit să se unească cu noi, în şi prin Isus, în puterea Duhului Sfânt. Procedând astfel, ca şi Maria, Mama noastră, îl vom lăsa pe Dumnezeu să ia în stăpânire în totalitate toată fiinţa noastră şi prin noi, Dumnezeu va putea să ajungă cu setea sa de iubire la toţi cei cu care venim în contact, în special cu cei săraci”
„Dacă rămânem cu sfânta Fecioară, ea ne va dărui spiritul ei de iubire încrezătoare, abandonarea totală şi bucuria”.
Meditaţia zilei
„Cât de aproape trebuie să rămânem lângă sfânta Fecioară care a înţeles cât de profundă este iubirea divină care ne-a fost descoperită pe când stătea la picioarele crucii şi l-a auzit pe Isus strigând: Mi-e ste.”
Cereţi harul de învăţa de la Sfânta Fecioară să-i potolim setea lui Isus aşa cum a făcut-o ea.
Recitaţi rugăciuea Fericitei Tereza.

Ziua a cincea
Să aveţi în Isus o încredere oarbă
„Aveţi încredere în Bunul Dumnezeu, care ne iubeşte, care ne poartă de grijă, care vede totul, ştie totul, poate face totul pentru binele meu şi pentru binele sufletelor”.
„Iubiţi-l cu încredere fără a vă uita în urmă, fără teamă. Dăruiţi-vă în totalitate lui Isus. Vă va folosi pentru a îndeplini lucruri măreţe cu condiţia ca voi să aveţi încredere  mai multă în iubirea lui decât în slăbiciunea voastră. Credeţi în el, aveţi încredere în el cu o încredere absolută pentru că el este Isus.”
„Isus nu se schimbă niciodată ... Aveţi încredere în el cu iubire, cu zâmbetul pe buze, crezând întotdeauna că el este calea către Tatăl, el este lumina în această lume de întuneric”.
„Cu toată sinceritatea trebuie să ne uităm în sus şi să spunem: Pot face totul în cel care mă întăreşte? Datorită acestei declaraţii a Sfântuli Paul trebuie să aveţi o încredere sigură în ceea ce faceţi – sau mai bine zis în lucrarea lui Dumnezeu – bine, eficient, chiar perfect, cu Isus şi pentru Isus. De asemenea, să fiţi convinşi că voi cu forţele voastre nu puteţi face nimic, nu aveţi nimic decât păcat, slăbiciune şi mizerie; că toate darurile naturii şi ale harului pe care le aveţi, le aveţi de la Dumnezeu.”
„Şi Maira a arătat o încredere completă în Dumnezeu acceptând să fie folosită pentru planul său de mânturie în ciuda nimicniciei ei, căci ştia că el, care este puternic, poate face lucruri măreţe în ea şi prin intermediul ei. Ea a avut încredere. Odată ce i-a spus „da” – a terminat. Nu s-a îndoit niciodată”.
Meditaţia zilei
„Încrederea în Dumnezeu poate face totul. Tocmai de goliciunea şi slăbiciunea noastră are nevoie Dumnezeu şi nu de plenitudinea noastră”.
Cereţi harul de a avea o credinţă de nezdruncinat în puterea şi iubirea lui Dumnezeu pentru voi şi pentru toată lumea.
Recitaţi rugăciunea Fericitei Tereza.

Ziua a şasea
Iubirea adevărată este abandonare
„Mi-e sete” nu are sns decât prin abandonarea totală pe care i-o dau lui Isus.
„Cât de uşor este să-l cucereşti pe Dumnezeu! Ne abandonăm lui Dumnezeu şi atunci Dumnezeu ne aparţine; şi nimic nu ne aparţine mai mult decât Dumnezeu. Căci dacă ne abandonăm lui Dumnezeu, îl vom poseda aşa cum el îşi aparţine; adică vom trăi viaţa sa. Recompensa cu care răsplăteşte Dumnezeu abandonarea noastră este el însuşi. Devenim vrednici de a-l poseda pe el când ne abandonăm lui în mod supranatural. Adevărata iubire este abandonare. Cu cât iubim mai mult cu atât ne abandonăm mai mult”.
„Adesea vedem cabluri mai mici sau mai mari, noi şi vechi, ieftine sau scumpe, aliniate. Numai când trece prin ele curentul, abia atunci va fi lumina. Cablul eşti tu şi eu. Curentul este Dumnezeu. Avem puterea de a lăsa curentul să treacă prin noi, să ne folosească şi să producă lumina Cuvântului, Isus, sau să refuzăm să fim folosiţi şi permitem întunericului să se împrăştie. Sfânta Fecioară a fost cel mai minunat cablu. Ea i-a permis lui Dumnezeu să o umple în totalitate, căci prin abandonarea sa – „Fie mie după Cuvântul tău” – a devenit plină de har, şi, în mod firesc, în momentul în care a fost umplută de acest curent, harul lui Dumnezeu, a mers în grabă la casa Elisabetei pentru a conecta cablul, Ioan, la curent, Isus”.
Meditaţia zilei
„Permiteţi-i lui Dumnezeu să vă folosească fără să vă consulte”.
Cereţi harul de a abandona întreaga voastră viaţă lui Dumnezeu.
Recitaţi rugăciunea Fericitei Tereza.

Ziua a şaptea
Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dăruieşte cu bucurie
„Petru a aduce bucurie în fiecare suflet Bunul Dumnezeu ni s-a dăruit ... Bucuria nu este doar o simplă chestiune de termperament. În slujba Domnului şi a sufletelor, este întotdeauna greu – cu atât mai mult trebuie să încercăm – să obţinem să o facem să crească în inimile noastre. Bucuria este o plasă a iubirii cu care se pot prinde multe suflete. Domnul îl iubşete pe cel ce dăruieşte cu bucurie. Dăruieşte cu mult mai mult, cel ce oferă cu bucurie. Dacă aveţi greutăţi la serviciu şi le acceptaţi cu bucurie, cu un zâmbet larg, căci în acest lucru şi orice alt lucru, ceilalţi vor vedea faptele voastre bune şi îl preamăresc pe Tatăl. Cea mai bună cale de a vă arăta recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi oameni este să acceptaţi totul cu bucurie. O inimă veselă este rezultatul normal al unei inimi ce arde de iubire.”
„Fără bucurie nu există iubire, iar iubirea fără bucurie nu este iubire adevărată. Şi astfel, trebuie să aducem acea iubire şi acea bucurie în lumea de astăzi.”
„Bucuria a fost şi puterea Sfintei Fecioare. Sfânta Fecioară a fost prima misionară a carităţii. Ea a fost prima care l-a primit pe Isus la modul fizic şi l-a purtat către ceilalţi; şi ea s-a dus în grabă. Numai bucuria putea să-i dea puterea şi iuţeala de a merge şi a face munca unei servitoare.”
Meditaţia zilei
„Bucuria este semnul unirii cu Dumnezeu, al prezenţei lui Dumnezeu. Bucuria este iubire, rezultatul firesc al unei inimi arzând de iubire”.
Cereţi harul de a găsi bucuria şi a împărtăşi această bucurie cu oricine vă întâlniţi.
Recitaţi rugăciunea Fericitei Tereza.

Ziua a opta
Isus s-a făcut pe sine Pâinea vieţii şi Cel flămând
El ne-a dovedit iubrea sa dându-se pe sine, fiinţa sa. El care era bogat s-a făcut sărac pentru tine şi pentru mine. S-a dăruit în întregime. A murit pe lemnul crucii. Însă înainte de a muri s-a transformat în Pâinea Vieţii pentru a potoli foamea noastră de iubire, de el. El a spus: Dacă nu mâncaţi Trupul meu şi nu beţi Sângele meu nu veţi putea avea viaţa veşnică. Şi măreţia iubirii sale constă în faptul că s-a făcut sărac şi a spus: „Am fost flămând şi m-aţi hrănit, iar dacă nu m-aţi hrănit nu puteţi avea viaţa veşnică. Acesta este darul lui Cristos. Şi în ziua de azi Dumnezeu continuă să iubească lumea. El continuă să ne trimiăt pe tine şi pe mine pentru a arăta că el continuă să iubească lumea, că are milă de lume. Noi trebuie să fim iubirea sa, mila sa faţă de lumea de azi. Însă pentru a iubi trebuie să avem credinţă, întrucât credinţa în acţiune este iubire, iar iubirea în acţiune este slujire. Iată de ce Isus s-a făcut Pâinea Vieţii, pentru ca noi să putem să-l vedem sub înfăţişarea tristă a celui sărac”.
„Viaţa noastră trebuie să fie împletită cu Euharistia. De la Isus din Euharistie învăţăm cât de însetat este Dumnezeu să ne iubească şi cât de mult doreşte să-l iubească sufletele noastre. De la Isus din Euharistie primim lumina şi putera de a-i potoli setea.
Meditaţia zilei
„Să credeţi că el, Isus, se află sub chipul Pâinii şi că el, Isus, este prezent în cei flămânzi, dezbrăcaţi, bolnavi, singuri, neiubiţi, neajutoraţi şi fără speranţă”.
Cereţi harul să-l vedeţi pe Isus în Pâinea Vieţii şi să-l slujiţi în cei care sunt sub trista înfăţişare a celor săraci.
Recitaţi rugăciunea Fericitei Tereza.

Ziua a noua
Sfinţenia este Isus care trăieşte şi acţionează prin mine
„Actele noastre de iubire nu sunt altceva decât revărsarea iubirii din inima noastră faţă de Dumnezeu. Prin urmare, cel care este cel mai strâns legat de el îşi va iubi cel mai mult aproapele”.
„Activitatea noastră este cu adevărat apostolică în măsura în care îi permitem să lucreze în noi şi prin noi – cu puterea sa, cu dorinţa sa, cu iubirea sa. Trebuie să devenim sfinţi nu pentru că vrem să ne simţim sfinţi, dar pentru ca Cristos să poată să trăiască viaţa sa în plenitudine înlăuntrul nostru.”
„Să ne petrecem timpul cu el şi pentru el. Să-l lăsăm să vadă prin ochii noştri, să vorbească cu limba voastră, să lucreze cu mâinile voastre, să meargă cu picioarele voastre, să gândească cu capul vostru şi să iubească cu inima voastră. Oare aceasta nu este o uniune perfectă, o continuă rugăciune de iubire? Dumnezeu este Tatăl nostru iubitor. Fie ca iubirea voastră să strălucească înaintea oamenilor pentru ca văzând faptele voastre bune (spălatul, măturatul, gătitul, iubirea faţă de soţ şi copii) să-l glorifice pe Tatăl”.
„Fiţi sfinţi. Sfinţenia este cea mai simplă cale de a potoli setea lui Isus, a lui de voi şi a voastră de el”.
Meditaţia zilei
„Iubirea faţă de ceilalţi este cea mai sigură cale către marea sfinţenie”.
Cereţi harul de a deveni sfinţi.
Recitaţi rugăciunea Fericitei Tereza.




Rugăciune către Fericita Tereza de Calcutta
Fericită Tereza de Calcutta, Isus te-a cheamt să „fii luminsa sa” iubindu-l şi slujindu-l din toată inima în cei mai săraci dintre săraci, şi astfel să-i potoleşti setea de iubire şi de suflete.
Dă-mi harul ca să pot să fiu şi eu ca tine, un purtător al luminii sale, al iubirii şi al păcii către ceilalţi, iradiind delicata sa milostivire către fraţii şi surorile mele, care trăiesc în întuneric şi durere.
Dragă Maica Tereza, tu ai promis că îţi vei continua din Ceruri misiunea de a arăta iubirea specială a lui Dumnezeu pentru cei în nevoi. Cu încredere îţi încredinţez această cerere (spune cererea ta). Amin.


Invocațiile Sfântului Părinte Papa Francisc în fața Crucii:



O, Cruce a lui Cristos, simbol al iubirii divine și al nedreptății umane, icoană a jertfei supreme din iubire și a egoismului extrem din ignoranță, instrument de moarte și cale de înviere, semn al ascultării și emblemă a trădării, spânzurătoare a persecuției și steag al victoriei.


O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în mâinile surorilor și fraților noștri uciși, arși de vii sau decapitați de spadele barbare și de tăcerea mișelească.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în privirile copiilor, femeilor și oamenilor epuizați și înfricoșați care fug de războaie și violențe și nu găsesc decât moartea și alți Pilați care se spală pe mâini.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în învățătorii legii și nu ai spiritului, ai morții și nu ai vieții, care în loc să învețe milostivirea și viața, amenință cu pedeapsă și moarte și condamnă dreptul.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în slujitorii infideli ai altarului care în loc să se dezbrace de propriile ambiții deșarte, îi dezbracă și pe cei nevinovați de demnitatea lor.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în inimile împietrite ale celor ce foarte ușor îi judecă pe alții, inimi gata să condamne chiar și la lapidare, fără să se uite niciodată la propria vină și la propriile păcate.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în fundamentalisme și în terorismul adepților unei religii care profanează numele lui Dumnezeu și îl folosesc pentru a-și justifica nemaiauzitele lor violențe.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei care vor să te îndepărteze din locurile publice și să te excludă din viața publică, în numele unui păgânism laicist sau chiar în numele egalității pe care tu ne-ai învățat-o.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei puternici și în vânzătorii de arme care alimentează focarele de război cu sângele nevinovat al fraților noștri și le dau de mâncare fiilor o pâine însângerată.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în trădătorii care pentru 30 de dinari dau la moarte pe oricine.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în tâlharii și corupții care în loc să apere binele comun  și etica, se vând comerțului mizerabil al imoralității.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în nechibzuiții care construiesc hambare pentru a-și conserva comorile muritoare, lăsându-l pe Lazăr să moară de foame la ușile lor.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în distrugătorii casei noastre comune care cu egoism distrug viitorul generațiilor următoare.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în bătrânii abandonați de familiile lor, în oamenii cu dezabilități și în copiii subnutriți și eliminați de societatea noastră egoistă și ipocrită.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în Marea Mediterană și în Marea Egee devenite un cimitir nesătul, imagine a conștiinței noastre insensibile și narcotizate.

O, Cruce a lui Cristos, imagine a iubirii fără limite și cale de Înviere, te vedem încă și astăzi în persoanele bune și drepte care fac binele fără a căuta aplauze sau admirația celorlalți.

O, Cruce a lui Cristos, încă te vedem în slujitorii credincioșii și umili care iluminează întunericul vieții noastre ca o candelă care se arde fără de plată pentru a ilumina viața celor din urmă.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în privirile persoanelor consacrate, buni samariteni, care abandonează totul pentru a bandaja, în tăcere evanghelică, rănile sărăciei și nedreptății.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei milostivi, care găsesc în milostivire expresia dreptății și credinței.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în persoanele simple care zilnic trăiesc  cu bucurie credința lor și observanța filială a poruncilor.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei care se pocăiesc și știu, din adâncul mizeriei păcatelor proprii, să strige: Doamne adu-ți aminte de mine în Împărăția Ta.

O, Cruce a lui Cristos, încă te vedem în fericiții și sfinții care știu să treacă prin întunericul nopții credinței fără a-și pierde credința în tine și fără a pretinde să înțeleagă tăcerea ta misterioasă.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în familiile care trăiesc cu credință și fecunditate vocația lor matrimonială.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în voluntarii care îi ajută cu generozitate pe cei nevoiași și bătuți.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei persecutați pentru credința lor și care, în suferință, continuă să dea o mărturie autentică despre Isus și Evanghelie.

O, Cruce a lui Cristos, încă și astăzi te vedem în cei visători care trăiesc cu inimă de copil și care lucrează în fiecare zi pentru a face lumea un loc mai bun, mai uman și mai drept.

În tine, Sfântă Cruce, îl vedem pe Dumnezeu care iubește până la sfârșit și vedem ura  care stăpânește și orbește inima și mintea celor care preferă întunericul în locul luminii.

O, Cruce a lui Cristos, Arcă a lui Noe care a salvat omenirea de potopul păcatului, mântuiește-ne de rău! O, Scaun al lui David și pecete a Legământului divin și etern, deșteaptă-ne din ispite și vanitate! O, strigăt de iubire, trezește în noi voia lui Dumnezeu, a binelui și a luminii.

O, Cruce a lui Cristos, învață-ne că răsăritul soarelui este mai tare decât întunericul nopții. O, Cruce a lui Cristos, învață-ne că aparenta victorie a răului se risipește în fața mormântului gol și în fața siguranței Învierii și a iubirii lui Dumnezeu, pe care nimic nu o poate învinge, întuneca sau slăbi. Amin!


luni, 22 august 2016

SUFLETUL EVLAVIOS TREBUIE SĂ RÎVNEASCĂ DIN TOATE PUTERILE SALE LA UNIREA CU CRISTOS PRIN SFÎNTA CUMINECĂTURĂ





Glasul ucenicului


1. Cine-mi va da mie ca să te aflu, Doamne, -să-mi deschid sufletul faţă de tine, să mă desfăt cu tine după pofta inimii mele, şi mai mult nimeni să nu mă defaime (Cînt 8, 1)? Şi nici o făptură să nu mă stînjenească şi să nu mă mai privească, ci doar Tu singur să-mi vorbeşti şi eu ţie: aşa cum cei ce se iubesc îşi vorbesc în patru ochi şi cum prietenii cei apropiaţi sînt împreună. Aceasta mi-e dorinţa, acesta mi-e dorul, să mă pot uni cu tine întru totul, iar inima să mi-o pot dezlipi de tot ceea ce este pămîntesc şi să învăţ, prin sfînta Împărtăşanie şi prin deasa celebrare a sfintei Liturghii, să preţuiesc desfătarea celor cereşti şi eterne. Ah, Doamne, Dumnezeul meu, cînd va veni şi pentru mine ceasul să fiu cu totul unit, cu totul contopit cu tine, să pot uita cu desăvîrşire de mine? Tu în mine şi eu în tine: una să fim pentru totdeauna.






2. Cu adevărat Tu eşti iubitul meu, ales dintr-o mie (Cînt 5, 10) şi sufletul meu se desfată petrecînd în lăcaşul tău, zi de zi, o viaţă întreagă. Cu adevărat Tu eşti limanul odihnei mele, locul unde aflu pacea fără de asemănare şi tihna fără pereche: în afara ta totul nu e decît caznă, amărăciune şi suferinţă nesfîrşită. Cu adevărat Tu eşti Dumnezeul ascuns (Is 45, 15) şi nu ai nimic de-a face cu cei nelegiuiţi, căci stai de vorbă cu cei smeriţi şi cu cei curaţi la inimă. O, cît de dulce e spiritul tău, Doamne (Înţ 12, 1), Tu care, spre a-ţi arăta bunătatea faţă de fiii tăi, ai binevoit să-i întremezi cu o Pîine coborîtă din ceruri! Cu adevărat, este vreun popor mare de care dumnezeirea să fie aşa de aproape cît de aproape este de noi Domnul Dumnezeul nostru? (Deut 4, 7 ). Tu eşti aproape de toţi cei ce se încred în tine, dăruindu-te lor zilnic ca hrană şi desfătare, mîngîindu-i şi înălţîndu-le inimile către ceruri.


3. Care obşte de pe lume s-ar putea asemui, ca vrednicie, cu poporul creştin? Şi care dintre făpturile pămîntului ar putea fi mai fericită decît creştinul evlavios în a cărui inimă se coboară, precum un mire, Domnul însuşi, hrănind-o cu iubire, din Trupul gloriei sale? O, har negrăit, vrednicie fără seamăn, iubire nemărginită, împărtăşită doar omului! Dar cum să-i mulţumesc Domnului pentru acest har, pentru această dragoste neţărmurită? Nimic n-aş putea dărui mai potrivit decît inima mea, jertfind-o cu totul lui Dumnezeu, contopind-o cu totul întru El. Atunci fiorul fericirii va face să tresalte adîncul inimii mele, cînd sufletul îmi va fi cu desăvîrşire unit cu Dumnezeu. Domnul atunci îmi va spune: "Dacă tu vrei să fii cu mine, voinţa mea e să rămînem împreună". Iar eu voi răspunde: "Binevoieşte, Doamne, să rămîi cu mine, căci vreau din toată inima să fiu cu tine; singurul meu dor este să fiu cu tine; singurul meu dor este să fiu, din toată inima mea, una cu tine".




Imitaţiunea lui Cristos
Cartea IV: Despre Taina sfîntului altar
Capitolul XIII

joi, 30 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos



Ziua a treizecea
Cele trei Inimi
Să terminăm sfintele noastre exerciţii, suflet creştin, printr-o meditaţie asupra frumuseţilor pline de măreţie ale Inimii lui Isus, Mariei şi Iosif. Un triplu noian de perfecţiuni şi de bogăţii! Inimi strâns unite una cu alta!Priviţi-le la Betleem, în Egipt, la Nazaret. Ele aveau absolut aceleaşi gânduri şi aceleaşi sentimente, aceleaşi gusturi şi aceleaşi aspiraţii.
Ah, nu, niciodată nu va fi între trei inimi o înţelegere aşa de perfectă, o simpatie mai adâncă, o asemănare aşa de exactă. Dacă s-a spus despre cei dintâi creştini că nu aveau decât o inimă şi un suflet - Cor unum et anima una - cu atât mai mult se va spune acest lucru despre unicul Fiu al Mariei, despre Preasfânta Sa Maică şi despre scumpul Său tată purtător de grijă! Aceste trei inimi erau contopite în una: Consumati in unum. Erau trei Inimi din cele mai desăvârşite! Inima lui Isus este Inima unui Dumnezeu,Tabernacolul în care sălăşluieşte Maiestatea Celui Preaînalt. Inima Mariei este leagănul iubirii, în care un Dumnezeu Prunc s-a odihnit, şi izvorul curat şi rodnic din care El şi-a luat viaţă. Şi inima Sfântului Iosif, câte virtuţi, câte merite, câte desăvârşiri nu va fi câştigat ea timp de 30 de ani de contact şi de viaţă intimă cu Preasfânta Inimă a lui Isus!? El putea să spună pe drept cuvânt, ceea ce obişnuiesc să spună sufletele râvnice: «Eu posed oricând şi duc în orice loc şi pe Dumnezeul inimii mele şi Inima Dumnezeului meu».
În sfârşit, erau trei Inimi din cele mai iubitoare. Ele L-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât toţi sfinţii împreună. Ele ne iubesc şi pe noi mai mult decât toţi aleşii din cer. Nimeni nu este exclus, fie bogat sau sărac, fie drept sau păcătos. Fiecare din noi are un loc în aceste Inimi ce ard necontenit de dragoste. Ele ne iubesc în bucuriile şi-n mâhnirile noastre, în izbânzile şi-n lacrimile noastre. Ele ne iubesc cu înfocare, ne iubesc totdeauna, în viaţă şi în moarte.
Suflete creştin, ceea ce a unit Dumnezeu, spune Mântuitorul, să ne ferim de a despărţi noi. Dumnezeu a unit în chip strâns Inimile lui Isus, a Mariei şi a lui Iosif şi să nu le deosebim nici noi una de alta în iubirea noastră. Adorând Preasfânta Inimă a lui Isus, să cinstim şi să binecuvântăm şi Sfintele Inimi a Mariei şi a lui Iosif pentru că ele ne iubesc cu înfocare. Să le chemăm într-ajutor cu încredere şi să spunem deseori:
- Isuse, blând şi smerit cu Inima, fă inima noastră asemenea cu inima Ta.
- Inimă Neprihănită a Mariei, Inimă asemenea cu cea a lui Isus, roagă-te pentru noi!
- Inimă a lui Iosif, totdeauna credincioasă lui Isus şi Mariei, mijloceşte pentru noi.
Şi când va ajunge şi pentru noi clipa cea de pe urmă, când sufletul va trece din lăcaşul acesta în sălaşurile veşnice, ultimele noastre cuvinte să fie aceste nume scumpe pentru buze şi pentru inimă.
Isuse, Marie, Iosife!

Pildă

O, doamnă evlavioasă, care a murit în 1860 la vârsta de 32 de ani, avea o deosebită evlavie către Preasfintele Inimi ale lui Isus, Mariei şi Iosif. Ea simţea o deosebită plăcere de a chema în ajutor, deseori, numele Sfintei Familii şi de a face şi pe copilaşul ei să le gângăvească, pe când îl ţinea pe genunchii săi. Atât în bucuriile cât şi în necazurile ei, nu mai înceta să repete aceste sfinte nume: Isuse, Marie, Iosife! De multe ori cei din juru-i o vedeau vărsând lacrimi de dragoste, în timp ce buzele ei şopteau şi gustau aceste Nume binecuvântate. Era atunci într-un fel de extaz şi inima ei se înflăcăra pentru Sfânta Familie, pe care, după cum spunea dânsa, voia să o iubească în numele tuturor inimilor. în cele din urmă se îmbolnăvi. în decursul bolii sale, care fu de lungă durată şi dureroasă, exclamă deseori: "Isuse, Marie, Iosife, când voi fi suferit de ajuns, chemaţi-mă la voi!".
La sfârşit, aproape nemaiputând să vorbească, nu mai şoptea decât un singur Nume: Isuse! Isuse!Aceasta era ultima ei mângâiere, singurul ei strigăt de nădejde şi de rămas bun. în cele din urmă, după un lung martiriu, îşi dădu sufletul liniştită, cu mâna pe capul copilului pentru a-l binecuvânta, cu ochii spre cer şi cu numele lui Isus pe buze. O, ce frumoasă şi preţioasă moarte! O, nume în veci binecuvântate ale lui Isus, Mariei şi Iosif! O, Inimi înflăcărate de dragoste şi de iubire!

Rugăciune

- Isuse, Marie, Iosife, vouă vă dăruiesc inima mea şi sufletul meu.
- Isuse, Marie, Iosife, ajutaţi-mă în cea din urmă luptă cu moartea.

- Isuse, Marie, Iosife, în pace cu voi să-mi dau sufletul meu. Amin.




marți, 28 iunie 2016

Luna iunie închinată Inimii Preasfinte a lui Isus Cristos




Ziua a douzeci şi opta
Preasfânta Inimă a lui Isus şi Franţa
Dumnezeu iubeşte pe francezi, zicea Sfântul Grigore de Tours, şi prin ei îi place Lui să se semnaleze: Gesta Dei per Francos. Isus iubeşte foarte mult Franţa. Ei a voit să-i descopere dragostea nespusă şi bogăţiile nemărginite ale dumnezeieştii Sale Inimi. Da, această Inimă deschisă pentru toţi oamenii, Franţei o arată şi o dă mai întâi Isus. Ce dar frumos şi măreţ! Ce fericire de negrăit! Franţa poate spune despre al său Paray-le-Monial, unde s-a arătat Preasfânta Inimă a lui Isus Sfintei Margareta Maria, ceea ce spunea Profetul despre Betleem: "El nu e mai mic printre oraşe", datorită întâmplării minunate săvârşite în el.
Pe lângă favorurile generale care privesc toate ţările, blândul Mântuitor a binevoit să adauge unele cu totul deosebite pentru Franţa creştină: "Inima mea voieşte să domnească în palatul Regelui Franţei, să fie zugrăvită pe steagurile ei şi să fie întipărită pe armele ei, pentru a o face să învingă pe toţi duşmanii ei şi pe cei ai Sfintei Biserici. Pregătesc pentru Franţa un potop de haruri, pentru atunci când se va consfinţi dumnezeieştii mele Inimi şi tot pământul va simţi binecuvântările pe care le voi revărsa asupra ei".
Însuşi Isus numeşte pe regele Franţei "Fiul cel mai mare al Inimii Sale". Ce nume! Ce titlu! El făgăduieşte Franţei un potop de haruri. Ce comoară! Ce motiv de nădejde! în sfârşit, Franţa, care a fost leagănul evlaviei către Preasfântă Inimă a lui Isus, a primit glorioasa misiune ca să fie apostolul şi soldatul ei, să o răspândească în tot universul prin glasul misionarilor săi, prin ordonanţele Episcopilor săi, prin sângele martirilor săi. Binecuvântat să fie Mântuitorul pentru că a iubit şi a dat un privilegiu aşa de deosebit Franţei şi pentru că prin ea evlavia către Preasfânta Inimă a ajuns la cunoştinţa lumii întregi. Celelalte ţări pot fi oarecum invidioase, pentru că n-au primit favoruri atât de mari.
Dar acest dulce Mântuitor a fost El oare înţeles? A fost Franţa, ca naţiune, recunoscătoare? A răspuns cu aceeaşi iubire cu care a fost ea înconjurată? Vai! O nepăsare vinovată şi un raţionalism îngâmfat au atras asupra Franţei pedepse groaznice şi toată lumea vede că Franţa trece astăzi, sub raportul religios, printr-o perioadă din cele mai dureroase a istoriei.
"Sărmană Franţă!" a exclamat Papa Pius al IX-lea într-una din zile.
Suflete creştin, nu trebuie să ne pierdem curajul: să alergăm cu încredere la Inima cea milostivă a lui Isus. Ea va vindeca toate relele sociale atât din Franţa, cât şi din celelalte ţări, ca de altfel şi din scumpa noastră patrie. "O, cât este de puternică această Inimă!", zicea Margareta Maria, pentru a potoli mânia dreptăţii dumnezeieşti pe care a aţâţat-o mulţimea păcatelor noastre, atrăgând asupra noastră toate calamităţile pe care le îndurăm astăzi.
Să o rugăm şi noi ca Ea să binecuvânteze din belşug ţara noastră românească şi să o aducă la lumina credinţei adevărate şi la sânul bunei noastre mame, Roma, de care stă departe simţindu-se orfană.

Pildă

Parisul era asediat de prusieni. Roma căzuse în mâinile sacrilege ale Piemontului. Comuna îşi pregătea grozăviile în umbră. Cine va putea elibera pe Sfântul Părinte şi cine va putea mântui Franţa? "Aceasta va fi numai Inima lui Isus!", strigară unele suflete nobile. "Să facem un vot naţional!" Care e acel vot naţional? E făgăduinţă de a-I oferi în numele întregii naţiuni franceze expresia solemnă a căinţei sale, ridicând la Paris o biserică monumentală, consfinţită Preasfintei Inimi a lui Isus. Parisul a fost teatrul celor mai mari neorânduieli şi el nu posedă niciun templu în cinstea Inimii lui Isus. Nicăieri ispăşirea nu va fi mai la locul ei şi mai excelentă decât aici. în Paris se află un cartier celebru, care odinioară a fost stropit cu sângele Sfântului Dioniziu şi al tovarăşilor săi, şi care se numeşte Montmartre sau Muntele Martirilor. Acolo va fi construită biserica monumentală a Franţei.
În sfârşit, votul naţional al Franţei era adresat Preasfintei Inimi a lui Isus, pentru că această dumnezeiască Inimă este cea mai înaltă expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi pentru că Franţa a rănit în chip deosebit Inima lui Isus care a iubit-o aşa de mult. Ei, deci, trebuie să-i adreseze expresia căinţei şi a speranţei sale. Nimic, prin urmare, nu e mai creştinesc şi mai practic decât un asemenea vot. El a primit binecuvântările Sfântului Părinte şi încurajările episcopatului francez. Fondurile se adunară, aderările se înmulţiră, piatra de temelie a fost binecuvântată şi aşezată şi, printr-un concurs fericit de împrejurări, monumentala biserică s-a ridicat pe Montmartre, dedicată pentru a eterniza mărturia regretelor pentru trecut şi încrederea Franţei pentru viitor! Pe frontispiciul ei stă scris cu litere de aur următoarea dedicaţie: "Christo eiusque sanctissimo Cordi, Gallia poentens et devota!" - Lui Cristos şi Preasfintei Sale Inimi, Franţa pocăită şi recunoscătoare!

Rugăciune

Adu-Ţi aminte, o, Inimă nemărginit de bună şi nemărginit de milostivă a Iui Isus, de iubirea Ta faţă de Franţa şi nu uita nici de scumpa noastră patrie, ţara românească. Adu-Ţi aminte de binefacerile cu care le-ai înzestrat şi pe una şi pe cealaltă în decursul veacurilor şi fă ca prin nespusa Ta îndurare, aceste două ţări să-şi dea mâna într-o unire frăţească sub conducerea aceluiaşi bun Păstor, Sfântul Părinte Papa, pentru ca ele să fie vrednice de numele de popoare latine pe care-l poartă. Strânge la sânul Mamei noastre comune pe fiicele de acelaşi sânge şi de acelaşi neam. Oricât de mult ar fi greşit ele, ascultă smerita noastră rugăciune şi fa ca şi-n scumpa noastră patrie să strălucească lumina credinţei celei adevărate şi fă-o cu adevărat creştină, după dorinţa Inimii Tale Preasfinte, pentru ca fiii ei să fie fericiţi în veci. Acest mare har ţi-l cerem prin mijlocirea Inimii celei neprihănite a Mariei, Maicii Tale, pe care acest popor o cinsteşte cu atâta râvnă. Amin.